sâmbătă, 31 octombrie 2009

Poemul de sâmbăta asta (28)

Iată pedeseul cu fotbal, deci. (Mi-e aşa de târşă că am chiulit săptămâna trecută de la pedese, încât aş fi în stare să dau vina chiar pe poetul de sâmbăta asta - şi să spun că şi din cauza lui n-am avut vreme să postez un poem sau măcar un vers, fiind el unul dintre invitaţii la colocviile revistei "Transilvania". Însă nu-l bag la înaintare, gândindu-mă că oricum am pus data trecută trei poeme de Petru M. Haş, deci mă scot cumva aritmetic la medie.)

Aşadar, Ştefan Manasia, copilăria cu Ettore

ţîrîie greierii în ierburi, sus, pe colină
sau poate, Ettore, aşa bate inima ta cînd
Annei Magnani i se aude din piaţă
glasul fenomenal.

sculpturi întunecate şi stranii
prietenii tăi joacă fotbal
pe ruinele Marelui Imperiu:
se mai îmbrăţişează se mai trosnesc

serile intră în spital fură radioul bătrînului
paralitic (şi bine-i fak). să scuipăm
pe adulţii aceştia proşti,

să-i furăm şi să-i linguşim
ei care toată viaţa nu au
realizat nimic altceva

decît să îşi pună sufletele
într-o ecuaţie de gradul trei
într-o terţină dantescă

să-i furăm şi să-i linguşim
pe proştii aceştia mari
care nopţile ne leagă de pat

ca să nu fugim cumva acasă la Mamma Roma
să nu visăm gleznele de bronz
ale Fetei Ăleia ce se împreună ca iepurii

ca să nu demarăm cu scuterul
pe arterele largi ale metropolei
în căutarea bunului Dumnezeu

rătăcindu-ne degetele în părul
de smoală al Brunei în ierburile aspre
peste greierii care ţîrîieţîrîie nebuni

4 Comentarii:

Alexandru spunea...

@Radu Vancu: Îmi rămăseseră şi mie în minte versurile ”sculpturi întunecate şi stranii/prietenii tăi joacă fotbal/pe ruinele Marelui Imperiu”. Cred că e cel mai frumos meci în nocturnă pe care l-am văzut : )

Bravo pentru colocvii, am auzit numai poveşti frumoase!

Radu Vancu spunea...

@ Alexandru: Ăăăăă... da, ar putea fi cel mai fain meci în nocturnă - dar numai cu condiţia ca Unirea şi Glasgow să fi jucat fără!
(Felicitările, pentru care îţi mulţumesc, le merită poeţii. Minunaţi.)

musulko spunea...

un poem excelent, de la un cap la altul. manierism livresc si reactivitate poetica la cotidian, atat de natural combinate, "shit, he is a poet..."... parca-l aud pe manasia citindu-si poemul, e inimitabil.

Radu Vancu spunea...

@ Musulko: Poem?! A, da, acum dac-ai zis văd că-i un poem. Eu am crezut că-i Pasolini comentând vreun meci al Romei :)

Trimiteţi un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)


"Fără speranţă" (1) "Ghimpl-netotul şi alte povestiri" (1) "Jurnalul unei fete greu de multumit" (2) "Mireasa cu şosete roşii" (1) "Speranţă abandonată" (1) "Steaua Sudului" (1) "Trei într-o barcă" (1) A.C. Grayling (1) Adela Greceanu (1) Alexandru Muşina (1) Ana Dragu (1) anabasis (1) analogii (1) Andreas Wenning (1) Andrei Oişteanu (1) Angela Marinescu (1) Anii (1) arhitectură ambiental-ecologică (1) arhitectură ambientală (1) Arta Romanului (1) Barbellion (1) Baronul din copaci (2) Basmul Prinţesei Repede-Repede (1) blogosfera (1) blogul de aur (1) Bohumil Hrabal (1) Cartea neliniştirii (1) Cartea tuturor intenţiilor (1) Casele din copaci (1) chirnoagă (1) Chrisots Yannaras (1) Claudiu Komartin (2) Compromisul (1) Conacul (1) Confesiuni (1) Constantin Virgil Bănescu (1) Dan Coman (3) Daniel Bănulescu (1) Diana Geacăr (1) Don DeLillo (1) ekphrasis într-o frază (1) Ellias Canetti (1) Emil Brumaru (3) Eminescu (2) eros (1) exercitiu de analogie (1) experiment misogin (1) feminimalisme (1) Fernando Pessoa (1) filip florian (1) Florin Partene (1) frază despre automutilare (1) Fric (1) Friedensreich Hundertwasser (1) Friedrich Nietzsche (1) Fântâna lui Julien Ospitalierul (1) Garcia Marquez (1) Gellu Naum (2) Generalul în labirintul său (1) Georgia O' Keefe (1) Goya (1) Grigore Leşe (1) Horia Roman Patapievici (1) Humanitas (1) Ilarie Voronca (1) Ion Mircea (1) Ion Monoran (1) Ion Mureşan (1) ion mureșan (1) Ion Negoițescu (1) Isaac Bashevis-Singer (2) Istoria criticii literare moderne (1) Italo Calvino (1) Iustin Panţa (1) J.J. Rousseau (1) Jeni Acterian (2) Jerome K. Jerome (1) John Berryman (2) jugendstill (1) Jules Verne (1) jurnal (3) kafka (1) Kiran Desai (1) Lady Lazarus (1) lansare (1) Lawrence tree (1) Leapşă literară (1) Leonid Dimov (1) librăria "Constantin Noica" (1) Limba salvată (1) Liviu Rebreanu (1) loc ideal de refugiu (1) Lucian Raicu (1) Marcin Swietlicki (1) Mariana Marin (2) Marin Mălaicu-Hondrari (1) Mario Vargas Llosa (1) Marius Ianuş (1) Matei Călinescu (1) Matei Milu (1) memorii (1) metamorfoza (1) Mihai Eminescu (2) Mihai Ursachi (1) Mihail Sebastian (2) Milan Kundera (1) mircea ivanescu (1) Mircea Ivănescu (3) Mircea Vulcănescu (1) Moscova - Petuşki (2) Mă numesc Roșu (1) Nadejda Mandelştam (1) Nichita Stănescu (2) Nora Iuga (1) O. Nimigean (2) Orhan Pamuk (1) Osip Mandelştam (2) Pampers (1) Pantaleon si vizitatoarele (1) Paul Celan (1) Peter Beagle (1) Petru Aruştei (1) Petru M. Haş (1) poemul de sambata asta (3) Poemul de sâmbăta asta (40) poetii arabi din Spania (1) poezie (3) poezie italiană din secolul XX (1) poezie populară (1) poeţi mistici (1) Praga. (1) premii (1) Previati (1) Probleme personale (1) prozatori cehi (1) proză (1) Radu Vancu (2) recital de poezie (1) remedii contra "uscăciunii preajmei" (1) René Wellek (1) Reverenţa (1) Revista Transilvania (1) roman (12) Romulus Bucur (1) Saadi (1) Salvador Dali (1) Sandro Penna (1) Sara (1) sartre (1) satira (1) Serghei Dovlatov (1) Sibiu (1) Sorin Ilfoveanu (2) spatiu privat (1) Stau in cerdacul tau (1) stilizare (1) Straja Dragonilor (1) The Ship (1) trubadurii (1) Tudor Arghezi (1) Un loc plăcut şi numai al lor (1) Vecinătăţile (1) Venedikt Erofeev (2) Veronica D. Niculescu (1) Victor Ieronim Stoichiţă (1) Vintilă Ivănceanu (1) Virginia Woolf (1) Wittgenstein (1) Zarvă în livada de guave (1) Ştefan Agopian (2) Ştefan Aug. Doinaş (1) Ştefan Manasia (1) ”Zbor în bătaia sageții” (1)

  ©O carte într-o frază - Template by Dicas Blogger.

SUS